photo copyright www.livinganewthought.com
Astăzi este o zi în care absolut nimic nu merge, deși nu este nici marți, nici vineri și nici 13. Să începem cu începutul...
Mă trezesc dimineață, las copilul la buni și merg la sală. Până aici, totul roz. La sală, îmi sucesc din nou glezna, aceeași de data trecută (țineți minte faza cu ortopedia, nu? Acolo nu mai pot să calc, nici dacă nu mai pot călca). Ziua abia începea și eu aveam o grămadă de lucruri de făcut, dar eu, fiind ușor superstițioasă, mă gândeam că totuși, mai bine las pe mâine dacă tot am început cu dreptul...cu dreptul sucit vreau să zic.
Planul era să merg să adorm copilul, să îl las la bunici și apoi, în timpul în care el doarme să merg în oraș, să-mi fac treaba. Bineînțeles, după principiul "Azi nimic nu merge", nu am reușit să-l culc sub nici o formă - las' că adoarme el, plimbat cu căruciorul de buni, nu-i bai.
Unde aveam de mers îmi erau necesare două copii după buletin, așa că, încerc de zor să-i dau de capăt la ticăloasa de imprimantă care nicicum nu vrea să printeze - observ că n-am cartuș, zic "lasă, mă opresc pe undeva și fac două copii, ce-i așa mare brânză?".
Ajung la un centru xerox, îi dau buletinul domnului, îmi face o copie, apoi îi spun că mai am de scos ceva la imprimantă și îmi spune să îi trimit pe mail ce am de printat. Se pune nenea la PC și când printează, vede că-i format A3, iar mie îmi trebuia A4. Începe să înjure, spunând printre rânduri că-i calculatorul colegei și ea are setat totul pe dos. Mai printează o dată, din nou A3. Începe omul meu și înjură, urlă, aliniază sfinții iar eu, mă uitam șocată la el, vrând să îl întreb dacă și-a uitat Xanax-ul acasă. A treia oară îi cu noroc, scapă colega de blesteme și iese foaia A4. O înfașc și fug, până nu îmi dă vreo doua, în accesul lui de furie, zicându-mi în gând (Alexandra, azi nu-i zi bună de ieșit din casă, dar nici de stat în ea, poate oricând să-ți pice lustra în cap, dacă-i zi proastă, îi zi proastă și gata).
Ajung în centru, parchez la mama supărării și merg la ANAF să îmi scot Registru Unic de Control (că așa am auzit că trebuie, nu că te-ar instrui cineva ce-i de făcut când începi activitatea, ei vin direct în control, să constate că ce? Că nu ți-a mers Google-ul și nu ai reușit să te informei cu privire la tot ce ți se cere pentru a fi în legalitate?) În fine, mă postez la coadă și după 30 de minute de așteptat, aflu că am venit degeaba. Fără ștampilă, nu mi se poate elibera nimic - decât o bestie mică, ascunsă sub coaste. Oarecum logic să ai nevoie de ștampilă pentru astfel de treburi, dar dacă nu m-am născut cu ștampila în brațe și nici nu mi-a spus nimeni ce-i de făcut, am mai pierdut 30 de minute de pomană.
Merg către a doua locație, cea în care trebuia să las copiile de buletin. Surprinzător, totul a decurs repede și fără niciun incident neplăcut, așa că m-am indreptat uimită către casă. În sensul giratoriu, mai că nu se urcă un TIR pe mine. Mă opresc, se oprește și el și mă lasă să trec. Mai merg 200 de metri și mă opresc la semafor. Deodată aud urlete și înjurături și mă uit în oglindă să văd dacă nu mă urmărește nenea de la xerox. Văd un domn (dacă îl pot numi așa), care se da jos din mașină și urlă cât îl țin corzile către șoferul de TIR, îndemnându-l să coboare, să se comporte ca pe ring. Omul chibzuit, tace și așteaptă să se facă verde, în timp ce alt șofer deschide geamul și încearcă să îl pună la punct pe omulețul agitat din laterala TIR-ului. Luminița verde de la semafor a salvat situatia, ne-am pornit cu toții de pe loc și mă gândeam, oare când vreodată o să văd asemenea scene prin Austria, Suedia, Elveția, Danemarca? Cel mai probabil, nicidată, și asta nu din cauză că nu le vizitez lunar pe nici una dintre ele.
Înainte să ajung acasă, mai trebuia să mă opresc într-un singur loc. Termin ce am de făcut și mă urc în mașină. Când să pornesc, sună telefonul și mă opresc preț de câteva secunde din accelerat. Aud din spate un boom și observ ca lângă mine, a ieșit o doamnă din parcare fară să se asigure și tocmai va trebui să se ușureze de câțiva bani din portofel, pentru bara ei din spate și pentru bara din față a celui care a lovit-o.
Ajung într-un final acasă, încerc fără succes să îi dau lui Tudor să mănânce, mi-a venit să scot flăcari dar m-am gândit că mai bine nu, să nu-mi ard parul din nas și mă gândesc că o plimbare ne-ar înveseli pe amândoi, așa că îl îmbrac pe Tudor și ieșim. Când eram pe punct de plecare, mă sună curierul să îmi spună că coletul pe care îl așteptam urmează să-mi sosească în 3 minute, îi explic pe unde să vină și mă pun să-l aștept. Si-l aștept, și trec si 3 și 5 și 10 minute șî îl sun pe curier. Îmi spune că ar fi o mică problemă (de ce nu mă miră) - coletul îi apare ca fiind în mașină, dar fizic nu este. Îl întreb, totuși, fizic unde este? Nu de alta, dar coletul, în valoare de 790 de lei este deja plătit, așa că m-ar interesa să fie și fizic pe undeva. Îmi spune că nu știe unde este fizic și că îl va căuta la depozit și eventual, mi-l va aduce mâine. Eventual.
Acum, aș mai scrie câte ceva dar nu pot că tocmai s-a luat curentul (a 10-a oară pe astăzi, și nu mai am baterie la laptop). Aștept să vină noaptea și mă rog să nu fie înnorat că poate mi-oi găsi coletul în stele.
Vă pup, o seară faină!
0 comments :
Post a Comment