Zilele acestea, am profitat de soare și mi-am plantat lalele, trandafiri, narcise și panseluțe. Harnică, nevoie mare. Chiar și căpșuni mi-am pus pe geam, urmând ca săptămânile viitoare sa le plantez in grădina.
Ieri am terminat cu plantatul, azi a nins nu doar peste inima mea ci si in tot Mariselul. Deci lalelele mele au rămas un vis frumos. La fel și trandafirii și tot pomelnicul de flori de mai sus. Aia e, țara a pierdut avioane, ce-s aia 260 de bulbi? Știu ca erau 260 ca am avut 3 cutii și era trecut numărul pe fiecare, dar nu i-am numărat. Deși as putea sa ii dezgrop mâine sa-i număr, ca sa-mi găsesc ceva de lucru cât sa nu mănânc vreo 2 ore legate.
Cum a nins toată ziua și a fost frig afară, nu am avut altceva de făcut decât sa gătesc, sa mănânc, sa alerg copiii prin casa, sa mănânc iar, sa adun după copii, sa ii despart din lupte, sa mănânc iar de stres, sa facem activități, sa mâncam puțin după ce am terminat activitățile, sa ne mai învârtim puțin in jurul mesei și sa ne certam după care sa mâncam din nou, de cina.
Ieri a fost placut afara, Tudor deja mai mult este la vecini in curte decat la noi, ieri dimineata m-a pus sa-i fac briose sa ii duca Paulei (fetita vecinilor, de aceeasi varsta cu el). Mai, ceva am reusit sa fac si eu cum trebuie in viata asta. Mi-am invatat copilul ca:
1. Nu-i frumos sa mergi in vizita cu mana in c**.
2. Dragostea trece prin stomac.
Eu nu îmi pot imagina cum sunteți voi, cei care stați cu copiii in apartament dar îmi imaginez ca-i cumplit. La mamele singure cu copii, nici nu-mi pot imagina cât de greu le este in perioada asta. Eu una, desi am un soț foarte implicat, in zile ca astea, cedez nervos. Îl invoc toată ziua pe Nea’ Covid pe care îl rog sa-și bage virusul la mămica lui in locul in care nu o trage nici curentul și nici nu o bate soarele, și sa deschida naibii grădinițele odată. Dacă o mai tine mult așa, următoarea criza medicală va fi îndreptată către sectiile de psihiatrie, ca înnebunim cu toții. Defapt nu doar sectiile de psihiatrie vor fi luate cu asalt ci și cabinetele de nutritie, ca vom fi toți niște grași țicniți. Mie imediat îmi pușcă intestinele de la atâta gluten. Dacă nu mor de batranete, mor de boala celiacă in ritmul in care bag in mine zilnic paste, pizza si alte șpe mii de feluri de aluaturi.
Va felicit pe cei care faceți exerciții fizice acasă, eu am noroc cu copiii ca ma mai urnesc din loc, altfel făceam escare pe fese și spate de la atâta stat pe canapea. As fi citit și as fi stat pe Netflix, toată ziua. Cred ca și mersul la duș ar fi fost un efort prea mare.
Apropo de citit, am terminat astăzi de citit “Băiatul cu pijamale in dungi” - o carte captivanta, scrisă din ochii unui copil de 9 ani, fiul unui comandant de lagăr. Cartea este o ficțiune istorică bazată pe ororile din Al Doilea Război Mondial, mai exact pe chinurile îndurate de evreii închiși în lagărele de muncă din cauza fanatismului conducătorului nazist. Când realizezi ce-au trăit oamenii aia, statul pe canapea ți se pare o vacanța in insulele Seychelles, sincer.
Acum a adormit Victor, începe partea din zi pe care o astept cel mai mult. Merg sa-mi fac un ceai, îmi pun White Angelica in difuzor și apoi ma pun sa-i termin puzzle-ul lui Tudor cu super-eroi.
0 comments :
Post a Comment