Postarea aceasta nu este despre mancare, ci este despre persoana de langa mine, cea care imi aduce regulat flori, are grija de mine, imi confera siguranta si ma face sa ma simt cea mai frumoasa si iubita femeie din lume.
Cand l-am cunoscut pe Alex, sotul meu, acum 7 ani, nu mi s-a parut cine stie ce, ca sa fiu sincera, dar nici nu trebuia sa mi se para, in contextul in care l-am cunoscut in calitate de iubit al unei colege de facultate si pe de alta parte, eram si eu la randul meu intr-o relatie.
De cand ne-am cunoscut, ne-am imprietenit la catarma, vorba aia, ca era exact pe mintea mea. Cum eu eram singura pe lume in Cluj, de abia venita din Moldova (zona nu tocmai pe placul multor clujeni) am fost adoptata la ei in gasca, lucru care mi-a priit la fix. Si uite asa au trecut anii, am devenit din prieteni in cei mai buni prieteni, din anul III de facultate ne-am facut vecini si eram non-stop impreuna, pana cand, fiecare fiind deja iesit din relatia pe care o avea (din cu totul alte cauze decat legatura dintre noi), s-a intamplat inevitabilul si am trecut la urmatoarea etapa.
Eu nu m-am indragostit niciodata la prima vedere, poate doar in scoala primara, nu cred in dragoste la prima vedere fiindca sunt convinsa ca nu poti iubi un om pe care nici macar nu il cunosti. Cunosc multi barbati frumosi de pici,dar prosti de pici iar daca te-ai ridicat dupa prima cazatura,deci imi e greu sa imi imaginez ca te loveste Cupidon atat de puternic la prima vedere de iti pierzi orice simt si nu mai recunosti un om cu care nu te-ai potrivi.
Avantajul inceperii unei relatii cu cel mai bun prieten este ca il cunosti, stii ca sunteti pe aceasi lungime de unda si poti fi rational inca de la inceput. Cand pornesti o relatie din prea mare atractie, iti poti da seama pe parcurs ca defapt nu este chiar tocmai ce iti doresti pentru tine si culmea, chiar lucrul care te-a atras initial, te indeparteaza de persoana pe care candva ai iubit-o, tocmai din cauza ca dispar sentimentele, vine ratiunea in scena si te trage de urechi...sau cel putin mie asa mi s-a intamplat.
Dezavantajul inceperii unei relatii cu cel mai bun prieten este ca s-ar putea sa nu mearga, sa fiti meniti sa fiti doar prieteni, ceea ce este cam aiurea, deoarece se sterge orice urma de prietenie, este greu sa mai ramaneti prieteni dupa ce ati fost putin mai mult decat atat.
Cand ne-am decis sa fim mai mult decat prieteni, eram amandoi constienti de riscuri. Daca nu ar fi mers relatia, ar fi trebuit sa ma mut, nu de alta, dar dupa ce deveneam mai mult decat prieteni, era ciudat sa mai iesim in oras in patru si nu in doi, apoi sa ne intoarcem tot in patru la aceeasi adresa, numere diferite.
La noi a fost cazul fericit, in care dupa ce am devenit iubiti, ne-am dat seama ca defapt de aceea am fost nascuti, ca sa ne intalnim si sa fim impreuna, sper eu, si nu am mintit cand am zis-o in biserica, pana cand moartea ne va desparti.
Lucrurile au evoluat incredibil de rapid, dupa trei luni Alex m-a cerut in casatorie si la diferenta de un an si o luna de cand m-a cerut am avut parte de cea mai frumoasa nunta din istoria omenirii. Ma refer la cea din Cluj, fiindca am facut doua nunti, cea din Moldova nu este de povestit in postarea asta fiindca ii stric frumusetea.
Privind retrospectiv, incep sa cred in destin. Nu stiu cine ne-a vrut impreuna, noi, destinul, cerul, sau zeii apelor, dar clar suntem meniti sa fim impreuna si sa ne iubim in fiecare secunda.
Va doresc la toti sa aveti parte de o iubire ca a mea, sunt sigura ca lumea ar fi un loc mai bun :)
0 comments :
Post a Comment