Ale`s Bites
And More...
Home » » Cuburi cu lapte și fructe de pădure

Cuburi cu lapte și fructe de pădure

Written By alexandra maja on Wednesday 14 October 2015 | Wednesday, October 14, 2015


 O prăjitură simplă și cu relativ puține ingrediente, ce se gătește în 20 de minute și se mănâncă tot cam în atâta timp. Oricând am gătit-o și oricui am servit-o a fost un real succes și s-a lăsat cu "Mmmm"-uri multe :)

 Ingrediente:
 - blat de pandișpan cu cacao
 - 500 ml. lapte
 - 50 gr. amidon
 - 100 gr. ciocolată albă
 - 140 gr. zahăr
 - 200 gr. unt
 - 350 gr. fructe congelate
 - 150 ml apă
 - 1 plic de gelatină


 Punem la foc 400 ml. de lapte cu ciocolata ruptă în bucăți. În timp ce se topește ciocolata, amestecăm amidonul cu laptele rămas și cu zahărul - punem amidonul într-un bol, adăugăm zahărul și treptat și laptele. Turnăm amestecul în lapte și amestecăm până se îngroașă (durează cam 2-3 minute maxim). Lasăm crema la răcit.

 Mixăm crema rece cu untul topit la temperatura camerei și apoi împărțim ochiometric crema în două pentru a umple blaturile de pandișpan .
                          Am și audiență de fiecare dată când gătesc :)

Eu tot timpul desfac toate foile cu grijă și le verific să nu fie crăpate. Dacă vreuna dintre foi s-a rupt, pe aceea o punem la mijloc. Umplerea sta cam așa - un blat ,cremă, iar un blat, iar cremă, așezăm ultimul blat și apoi ne apucăm de fructe.


 Punem fructele decongelate într-o oală împreună cu 150 ml apă, 2 linguri de zahăr și plicul de gelatină. Tinem pe foc până fierbe un minut, apoi așezăm amestecul pe ultimul blat.


 Trebuie lăsată minim 3 ore la frigider, însă dacă rezistam până peste noapte, gustul este desăvârșit fiindcă se înmoaie blatul și îi dă un gust extraordinar.
 Pofta mare!




0 comments :

Post a Comment